Impozitul pe venitul microîntreprinderilor de la 1 ianuarie 2018

January 28, 2019

Regulile privind regimul fiscal aplicabil microîntreprinderilor sunt modificate în mod semnificativ prin creşterea plafonului de venit la 1.000.000 euro şi abrogarea tuturor excepţiilor.

 

Companiile - în special cele cu pierderi reportate - şi societăţile de tip holding care sunt în prezent  plătitoare de impozit pe profit care ar putea deveni microîntreprinderi ar trebui să realizeze o analiză pentru a stabili potenţialul impact al acestor schimbări şi a identifica soluţii de reducere a consecinţelor nefavorabile.

 

Majorarea plafonului la de la 500.000 de euro la 1 milion de euro pentru încadrarea in categoria microîntreprinderilor, coroborat cu obligativitatea aplicării acestui regim de impozitare prin eliminarea opţiunii de aplicare a regimului de plătitor de impozit pe profit in baza unor criterii precum dimensiunea capitalului social va avea efecte negative asupra investiţiilor din Romania.

 

De ce? 

 

- Toate companiile nou înfiinţate, indiferent de dimensiunea capitalului lor sau a investiţiilor preconizate, vor fi automat impozitate ca microîntreprinderi, in absenta unei cifre de afaceri iniţiale. Aceste companii, aflate în perioada de investiţii, nu vor mai avea posibilitatea deducerii cheltuielilor înregistrate pe parcursul desfăşurării activităţilor curente si investiţionale, inclusiv in primii ani de funcţionare când, in general, companiile înregistrează pierderi si, in plus, se vor afla in imposibilitatea recuperării pierderilor fiscale înregistrate in aceşti ani investiţionali din profiturile următorilor 7 ani, aşa cum s-ar întâmpla daca ar putea opta sa rămână înregistraţi ca plătitori de impozit pe profit;

 

- In al doilea rând, societăţile care înregistrează o rata de profit mai mica de 6.25% raportata la cifra de afaceri vor fi nevoite sa plătească un impozit mai mare decât in prezent.

 

- In al treilea rând, companiile care aplica regimul microîntreprinderilor nu pot beneficia de facilităţile din sfera impozitului pe profit – de exemplu scutirea pentru profitul reinvestit, facilităţile pentru activităţi de cercetare-dezvoltare, ceea ce va descuraja investiţiile in domenii strategice. Mai mult, microîntreprinderile nu vor beneficia de credit fiscal pentru cheltuielile cu sponsorizarea.

 

Nu in ultimul rand, microcompaniile sunt exceptate din sfera de aplicare a Directivelor Europene. Astfel, microcompaniile nu vor putea beneficia de regimul fiscal favorabil prevazut de aceste Directive (de exemplu, in ceea ce priveste veniturile din dobanzi, redevente sau dividende).

 

Please reload

Recomandate

Curs offline vs curs online

July 16, 2018

1/1
Please reload

Recente

May 22, 2019

December 15, 2018

November 1, 2018

Please reload

Arhiva
Please reload

Urmareste-ne
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • LinkedIn Social Icon